Panouri fotovoltaice instalate în 7 zile

Acolo unde nu există curent, ducem noi lumină.

Panouri fotovoltaice

Instalăm panouri fotovoltaice și invertoare solare în Suceava, Botoșani, Iași, Neamț, Bacău și Vaslui în maxim 7 zile fără avans. 

Panouri fotovoltaice

Folosim panouri fotovoltaice de la Trina Solar, Longi, Canadian Solar și Astro Energy datorită eficienței crescute, de peste 22%. 

Invertoare

Instalăm invertoare de top de la Solis, Deye, Fronius și Huawei, on grid sau hibrid pentru a satisface nevoile energetice ale fiecărei gospodării, 

Sisteme fotovoltaice corect dimensionate

Facem vizite tehnice la fața locului

Nu suntem instalatori de panouri fotovoltaice generici. Discutăm cu beneficiarii până cand stabilim nu număr optim de panouri fotovoltaice necesar, invertorul cel mai potrivit și baterii de stocare adecvate.

Ajutăm și oe cei în nevoie

Suntem mai mult decât simpli instalatori. Suntem o misiune.

Heliora a apărut dintr-o nevoie reală: sute de gospodării din România încă trăiesc fără curent electric. Noi aducem lumină acolo unde nu există rețea. Cu panouri fotovoltaice eficiente și cu o viziune curată asupra viitorului, construim sisteme sustenabile, durabile și complet independente.

Gospodării izolate ce urmează să fie conectate la energie solară în 2025
0 +
Identificăm familii și comunități care au nevoie de sprijin și analizăm fiecare caz cu grijă.
0 +
Lucrăm constant să atragem fonduri, parteneri și resurse pentru a extinde impactul Heliora.
0 +
Fiecare sistem instalat este un simbol al speranței și al unei Românii mai luminoase.
0 +

Tipuri de sisteme fotovoltaie

De la panouri fotovoltaice Trina solar la invertoare Fronius, instalăm soluții care să reziste ani la rând

Sisteme fotovoltaice on-grid

Panouri fotovoltaice conectate la rețeaua națională, cu posibilitatea de a injecta surplusul de energie cu ajutorul dosarului de prosumator realizat de către noi.

Sisteme fotovoltaice off-grid

Instalații fotovoltaice independente, perfecte pentru zone fără rețea. Oferim tot: panouri fotovoltaice, invertoare solare, baterii de stocare, smart-meter, montaj și suport.

Sisteme fotovoltaice hibride

Combină avantajele sistemelor off-grid și on-grid: ai energie din panouri, dar și din rețea, plus baterii pentru backup. Stabilitate totală, chiar și în caz de pene de curent.

Consultanță pentru ONG-uri / autorități

Oferim consultanță gratuită pentru proiecte sociale sau cazuri urgente. Ne implicăm activ în selecția și dimensionarea soluției potrivite.

Soluții solare pentru balcon

Sisteme fotovoltaice compacte pentru apartamente. Se montează ușor pe balcon și reduc consumul zilnic. Fără autorizații, fără birocrație. O investiție mică, cu impact mare.

Proiecte personalizate

Fiecare loc e diferit. Realizăm soluții la cheie în funcție de nevoile reale din teren. Evaluăm, proiectăm, livrăm, instalăm.

De ce Panouri Fotovoltaice?

Soarele este gratis, electricitatea de ce să coste?

Tehnologia fotovoltaică a devenit accesibilă, eficientă și ușor de instalat.
În ultimii 10 ani, costurile s-au redus cu peste 80%, iar performanțele au crescut semnificativ. La Heliora, folosim acest progres pentru a reduce facturile la energie în mod concret. 

Reduceri
0 %

Reduceri ale facturilor la energie uriașe

Avans Sistem
0 lei

Nu plătești avans, plătești după finalizarea sistemului. 

Zile
0

Monataj în maixm 7 zile lucrătoare

Rate Disponibile
+ 0

Oferim soluții de creditare foarte avantajoase

Sisteme fotovoltaice finalizate

Sisteme fotovoltaice cu care ne mândrim

Ultimul Stâlp De Lumină...sisteme fotovoltaice pentru cei ce nu pot

De ce facem asta?

Fondator heliora vorbeste despre echipamente fotovoltaice

M-am săturat să văd oameni uitați. Case fără curent. Copii care învață la lumina lumânării.

Am creat Heliora pentru că știu că putem face mai mult. Cu tehnologie accesibilă, cu oameni dedicați și cu o viziune clară: fiecare familie merită lumină. Nu peste 10 ani. Ci acum.

Raicu Alex

Fondator Heliora & inițiatorul proiectului „Ultimul Stâlp de Lumină”

Întrebări Frecvente

Ai întrebări legate de panourile fotovoltaice?

La Heliora, ne concentrăm să oferim răspunsuri întrebărilor pe înțelesul tuturor. 

Componentele sistemului fotovoltaic?

Sistemele fotovoltaice sunt formate din: panouri fotovoltaice, Invertor, conectica, structură de prindere, baterie (în cazul sistemelor care includ stocare)

Prosumator sau nu?

În cazul în care deja sunteți racordat la rețeaua electrică, recomandăm întocmirea dosarului de prosumator.

Dacă "mi se ia curentul"?

Dacă există o pană de curent, sistemul fotovoltaic poate continua să furnizeze energie electrică dacă este conectat la un sistem de stocare a energiei.

Ce trebuie să pregătesc pentru instalare?

Nimic, noi ne ocupăm de majoritatea lucrurilor. Se pot cere diferite documente înainte de instalare precum: factura de energie, planurile casei pentru determinarea mărimii acoperișului, etc.

Plătesc taxa pe soare?

Nu, nu plătiți taxă pe soare!

Cum fac mentenanță?

Panourile fotovoltaice necesită un minim de mentenanță anuală. Nu este recomandat ca beneficiarul să facă modificări sistemului. În cazul în care există suspiciuni, contactați-ne în cal mai scurt timp.

Suntem aici să te ajutăm

Ai întrebări?

Asiguram montaj panouri fotovoltaice, invertoare si acumulatori/baterii.

Contact

Copyright 2025 © Toate drepturile sunt rezervate de Heliora SRL